Polaris M Holding Evenimente CSR 34 de saci colectați pentru un campus mai curat

34 de saci colectați pentru un campus mai curat

Sâmbătă, 5 aprilie, tinerii din Liga Studenților – Universitatea „Ovidius” din Constanța au încheiat cu succes ultima etapă a proiectului #ECOmpetiția. Implicați și dornici de schimbare, aceștia au ecologizat Campusul Universității “ Ovidius”, strângând nu mai puțin de 34 de saci cu deșeuri abandonate. Un gest simplu, dar cu un impact imens asupra comunității și mediului.

🍃Această acțiune face parte dintr-o serie de evenimente organizate anual de studenți, care au avut loc și în alte locații din Constanța:

* 22 martie – Stadionul Badea Cârțan

* 29 martie – Taluzul dinspre Plaja Modern

🌿 Pe parcursul întregului proiect, Polaris a fost alături de studenți și le-a oferit suportul necesar — saci, mănuși și preluarea deșeurilor, care au fost transportate ulterior la stația de sortare. Acest parteneriat a demonstrat că, prin implicare comună, schimbarea devine realitate. 🚛♻️

🤝Parteneri dedicați care au fost alături de studenți în acest proiect: Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, ONG Mare Nostrum, Zbor Hub Constanța, Interact Mangalia, Liceul Callatis.

🌎 Fiecare acțiune, indiferent cât de mică, lasă o urmă de bine. Un oraș curat începe cu oameni care se gândesc la viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postari Similare

Polaris lansează o nouă competiție de colectare separată în Târgu JiuPolaris lansează o nouă competiție de colectare separată în Târgu Jiu

Polaris M Holding, în colaborare cu Primăria Municipiului Târgu Jiu și Școala Gimnazială “Sfântul Nicolae,” a lansat pe 12 noiembrie o nouă ediție a concursului “10 cu Felicitări pentru colectarea separată”, o inițiativă educativă menită să promoveze colectarea responsabilă a deșeurilor și să inspire comportamente ecologice în rândul elevilor. Concursul,

Studenții de la Facultatea de Electromecanicǎ Navalǎ, în vizitǎ la Stația de Sortare a Deșeurilor Reciclabile!Studenții de la Facultatea de Electromecanicǎ Navalǎ, în vizitǎ la Stația de Sortare a Deșeurilor Reciclabile!

Ne-am bucurat să primim vizita studenților din cadrul Facultății de Electromecanică Navală, Universitatea Maritimă Constanța, specializarea Ingineria și Protecția Mediului în Industrie. Aceștia au avut ocazia să exploreze activitatea noastră în detaliu și să înțeleagă cum contribuim la un mediu mai curat și mai sănătos. Vizita face parte din activitatea

Studenții de la Ingineria şi Protecția Mediului în Industrie – UMC ne-au vizitat la stația de sortareStudenții de la Ingineria şi Protecția Mediului în Industrie – UMC ne-au vizitat la stația de sortare

Vineri, 27 octombrie, un grup de 21 de studenți ai Facultății de Electromecanică Navală, specializarea Ingineria și Protecția Mediului în Industrie- UMC, au vizitat Stația de sortare și reciclare din Constanța, cu scopul de a înțelege aspectele practice privind colectarea, sortarea și valorificarea deșeurilor. Această vizită face parte din activitatea